Furturile de catalizatoare auto au început să fie tot mai întâlnite şi în judeţul Olt. Potrivit poliţiştilor, hoţii vizează mai ales modelele de maşini mai vechi despre care se crede că au metale preţioase cum ar fi platina.

Comandantul Poliţiei Slatina, Victor Vladu, a declarat că hoţii nu ţin cont dacă autoturismul este parcat într-o zonă izolată sau în zone aglomerate. În plus, modul de operare este foarte rapid. Pintre modelele preferate de hoţi se numără maşinile fabricate de Opel.

„S-a înmulţit genul ăsta de furturi. Au un sistem de tăiere, se bagă sub maşină, îl deconectează de la ambele capete şi pleacă repede. Sunt vizate în special maşinile mai vechi, despre care se spune că au catalizatoarele mai valoroase, şi în special cele marca Opel. Ca şi mod de operare, nu ţin cont de locul în care este lăsată maşina. Am avut câteva şi în mediul rural, lângă Slatina, la Valea Mare sau Brebeni”, a declarat Victor Vladu.

Potrivit IPJ, de la începutul anului, în judeţul Olt s-au petrecut 10 furturi din autoturisme.

Catalizatorul este o piesă componentăa a sistemului de evacuare care filtrează gazele nocive ale motorului. Catalizatorul este format dintr-un “fagure” ceramic tratat cu metale speciale care acționează împotriva gazelor. De obicei, un catalizator este tratat cu metale rare precum platină, paladiu și rhodiu. Aceste metale stunt de fapt catalizatorii care transformă gazele nocive în vapori de apă și emisii cu un nivel scăzut de CO2. Unele metale, precum platina și rhodiul acționează că niște catalizatori de reducere, în timp ce paladiu curată gazele prin oxidare.

Un catalizator cu miezul întreg se cumpără cam cu 500-700 de lei, dar poate ajunge şi la 1.000 de euro, în funcţie de cantitatea de metale rare, preţioase. Dacă stăm să calculăm luând cea mai mică cantitate de platină dintr-un catalizator, adică 3 grame, fără să mai adunăm şi celelalte metale rare, ajungem la o sumă frumuşică. O uncie de platină, adică 31 de grame, se vinde cu 1.500 de dolari. Aşadar, 3 grame de platină costă cam 150 de dolari, adică vreo 500 de lei. Însă dacă ne gândim la un catalizator care are 10 grame de platină, acesta ar avea metal rar în valoare de 500 de dolari.

Metalele rare extrase din catalizatoarele auto pot fi procesate în România. Este vorba despre un procedeu chimic urmat de topirea reziduurilor de metal.