A fost publicat în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru completarea și modificarea Metodologiei de organizare și desfășurare a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII) din acest an școlar.

Potrivit acestuia, elevii aflați în izolare/confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține probele conform unei proceduri speciale, elaborate de Ministerul Educației și Cercetării. Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfășurare a EN VIII.
Programele pentru disciplinele de examen, valabile pentru acest an, sunt cele aprobate prin ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.115/2020. Din structura acestora au fost eliminate conținurile ce urmau a fi parcurse în semestrul al II-lea. 
De asemenea, contestațiile pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
În ceea ce privește supravegherea probelor scrise, ea este asigurată, pentru fiecare sală, de minimum un asistent, cadru didactic de altă specialitate decât cea corespunzătoare disciplinei la care se susține proba. Depunerea/transmiterea contestațiilor se va realiza pe data de 22 iunie, între orele 16 – 19 și pe data de 23 iunie între orele 8 – 12. 
 
 
Calendarul Evaluării Naționale 2020
 
2 – 5 iunie înscrierea elevilor
15 iunie probă scrisă: Limba și literatura română
17 iunie probă scrisă: Matematică
18 iunie probă scrisă: Limba și literatura maternă
22 iunie Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
22 iunie (orele 16:00 – 19:00)
23 iunie (orele 8:00 – 12:00) Depunerea contestațiilor
23-26 iunie Soluționarea contestațiilor
27 iunie Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

 

Sursa: Sibiu
Sursa: Bacau

Articolul precedentUn nou deces cauzat de infecția cu coronavirus, a fost raportat în Teleorman
Articolul următorCoronavirus România, bilanț oficial – 16.704 de îmbolnăviri. Câți români s-au vindecat