Eliminarea din Evaluarea Națională și Bacalaureat a copiilor cu temperatură peste 37,3°C este discriminatorie, a decis Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), la solicitarea Avocatului Poporului. Anunțul CNCD vine cu doar cinci zile înainte de a începe examenele de Evaluare Națională, potrivit realitatea.net
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis miercuri, 10 iunie 2020, că scoaterea din examen a copiilor cu temperatură peste 37,3 °C este discriminatorie. Decizia este un punct de vedere formulat la solicitarea Avocatului Poporului.
În prima zi de redeschidere a cursurilor în școli, pe 2 iunie, pentru pregătirea pentru cele două examene, la nivel naţional, 30 de elevi au depășit temperatura impusă, adică 37,3ºC, potrivit datelor Federației Părinților.
Renate Weber a declarat că „ni s-ar fi părut normal să li se pună acestor copii la dispoziție o sală anume, în care să dea acest examen. Dar credem că e o chestiune mult prea dură să îi excluzi și prea simplist gândit. Temperatura aceea poți să o ai pentru că ai emoții, pentru că e prea cald afară. Încă mai este timp”.
Eliminarea este discriminatorie pentru că elevii urmează să dea examen într-o altă sesiune, cu alte subiecte, după ce sunt supuși unui stres suplimentar, în condițiile în care la examen pot participa elevi cu temperatura mai mică dar care să aibă noul coronavirus și să fie asimptomatici sau cei care sunt eliminați să fi avut peste 37,3 din multe motive, altele decât că ar fi infectați, iar decizia de eliminare din prima sesiune nu este făcută pe baza unui certificat medical, au decis juriștii CNCD.
Metoda adecvată indicată de aceștia este includerea elevilor cu temperatură peste această limită într-o sală separată, iar Renate Weber, Avocatul Poporului, a explicat că această recomandare poate fi pusă în aplicare prin organizarea de săli speciale pentru copiii cu temperatură peste 37,3
„De ce nu ar putea avea? E strict o chestiune de organizare și ea se poate face. Mă aștept ca oamenii din Ministerul Educației să încerce să se pună în situația acelor copii care ar fi excluși și să găsească o soluție pentru ei”, a mai spus Weber, pentru EduPedu.ro.
Consecințele unei asemenea măsuri pot să fie dintre cele mai nedorite și chiar discriminatorii pentru unii dintre copii, mai spune Weber.
„E foarte simplu să spui că poți veni peste 2 săptămâni. În realitate, copiilor acestora li se ia o șansă. Nu e lipsit de importanță în ce condiții se susțin examenele, mai ales că această temperatură nu atestă sub nicio formă că persoana respectivă ar fi infectată. Ni s-ar fi părut normal să li se pună acestor copii la dispoziție o sală anume, în care să dea acest examen. Dar credem că e o chestiune mult prea dură să îi excluzi și prea simplist gândit. Temperatura aceea poți să o ai pentru că ai emoții, pentru că e prea cald afară. Încă mai este timp”, a spus Avocatul Poporului.
În același timp, Avocatul Poporului a spus că Ministerul Educației trebuie să găsească o soluție și pentru profesorii care îi supraveghează pe cei care dau Evaluarea Națională și Bacalaureatul: „Ministerul Educației trebuia să găsească o soluție la acest lucru. Poți să echipezi profesorul cu tot ceea ce este necesar ca să fii sigur că nu e nicio problemă, există camere de supraveghere, deci dacă vrei o soluție se găsește și la acest aspect”.
Reamintim calendarele Evaluării Naționale 2020 și Bacalaureatului 2020
Calendarul Evaluării Naţionale 2020:
2 – 5 iunie – înscrierea elevilor
15 iunie – probă scrisă: Limba şi literatura română
17 iunie – probă scrisă: Matematică
18 iunie – probă scrisă: Limba şi literatura maternă
22 iunie – Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor (până la ora 14:00)
22 iunie (orele 16:00 – 19:00) – Depunerea contestaţiilor
23 iunie (orele 8:00 – 12:00) – Depunerea contestaţiilor
23-26 iunie – Soluţionarea contestaţiilor
27 iunie – Afişarea rezultatelor finale la Evaluare Națională 2012 după soluţionarea contestaţiilor
Înscrierea se realizeaza de către unităţile de învăţământ, automat, fără a mai fi necesară completarea vreunei cereri de către părinţi.
Din programa pentru examen a fost eliminată materia din semestrul al II-lea.
Contestaţiile pot fi depuse/transmise şi prin mijloace electronice. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.
Sesiunea specială a Evaluării Naționale 2020
În premieră, în 2020, din cauza coronavirusului, are loc o a doua sesiune de Evaluare Națională, pentru elevii cu probleme de sănătate sau pentru cei aflați în carantină alături de familie.
Calendarul celei de-a doua sesiuni a Evaluării Naționale 2020:
29 iunie – prima probă, la Limba și Literatura Română
30 iunie – proba la Matematică
1 iulie – proba la Limba maternă.
Calendarul Bacalaureatului 2020:
3 – 10 iunie – înscrierea candidaților
11 – 17 iunie – echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale
22 iunie – limba și literatura română – proba E a) – proba scrisă
23 iunie – limba și literatura maternă – proba E b) – proba scrisă
24 iunie – proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă
25 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării – proba E d) – proba scrisă
30 iunie – afișarea rezultatelor la probele scrise – până la ora 12:00
30 iunie – depunerea contestațiilor în intervalul orar 16:00 – 20:00
1 iulie – depunerea contestațiilor în intervalul orar 8:00 – 12:00
1 – 4 iulie – rezolvarea contestațiilor
5 iulie – afișarea rezultatelor finale la Bacalaureat 2020
Sesiunea specială BAC 2020 ar urma să se desfășoare peste aproape o lună, începând cu 6 iulie.