Într-o sesizare făcută recent și trimisă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Dragnea o acuză pe Viorca Dăncilă de faptul că ar fi declarat un alt salariu decât cel real angajatei fictive Adriana Botorogeanu.
Din spatele gratiilor, Liviu Dragnea nu are liniște. Principalele lui preocupări țin de afectarea intereselor PSD Teleorman, organizație pe care o consideră la fel de vinovată ca și el de angajările fictive pentru care a fost condamnat, dar și de evidențierea faptului că practicile lui erau, în egală măsură, și cele ale Vioricăi Dăncilă.
Astfel, într-o sesizare adresată magistraților, Dragnea întreabă Curtea de Justiție a Uniunii Europene dacă declararea unui alt salariu decât cel real al unui angajat de către un europarlamentar constituie sau nu fraudă care să aducă atingere intereselor naționale sau unionale.
Dăncilă a răspuns acestor acuzații vehement, susținând că are toate probele necesare pentru a demonstra că nu a încălcat niciodată legea: „Persoana la care face referire domnul Dragnea, persoana era și bolnavă, este un om admirabil și cred că nu este corect să implicăm această persoană sau să spunem aceste lucruri care nu au legătură cu realitatea. De fapt, o singură adresă către Parlamentul European poate certifica că niciun eurodeputat nu plătește el salariul sau poate declara un salariu și să fie altul. De fapt, eu am toate declarațiile de la asistenții mei, ca cineva să nu vină cu acuzații în spațiul public.”