În cererea de intervenție făcută de Liviu Dragnea la Tribunalul București, acesta cere dizolvarea PSD Teleorman și chiar și a PSD central, pentru că partidul și-a asumat un act ilegal al organizației județene.
După ce contestă modul în care a fost aleasă conducerea PSD, Dragnea cere instanței să analizeze dacă nu ar trebui ca organizația județeană a PSD să fie dizolvată. Liviu Dragnea cere instanței să se aplece asupra ipotezei că menținerea de către PSD Teleorman a celor două angajate fictive ar trebui să ducă la dizolvarea organizației locale de partid. Mai mult, el plusează și pune problema că actul ilegal comis de PSD Teleorman ar trebui însușit și de organizația centrală de partid, ceea ce ar duce la dizolvarea PSD.
„Fie organizația de partid PSD Teleorman trebuie dizolvată și dizolvarea constituie modificare de statut și trebuie comunicată Tribunalului București (..), fie, în situaţia în care partidul PSD central nu a procedat în maniera acesta, și în data de 29 iulie 2019 au participat inclusiv reprezentanți din cadrul organizației de partid PSD Teleorman la votarea modificărilor la statut, suntem în ipoteza juridică în care conduita PSD Central echivalează cu însușirea actului ilegal comis de organizația PSD Teleorman in intervalul 7.07.2006- 18.12.2012, ceea ce duce chiar la dizolvarea partidului politic PSD însuși”. , a sesizat Dragnea în cererea de intervenție.
Cererea a fost, însă, respinsă în cursul zilei de astăzi de Tribunalul București, urmând apelul la Curtea de Apel București.