Deputatul PSD Olt, Marius Iancu, a declarat, în cadrul emisiunii „Reporter 24”, că Marcel Ciolacu va fi un bun premier, din martie 2023, şi că nu este obligatoriu ca persoane pe care partidul o susţine la prezidenţiale să fie tot preşedintele formaţiunii.
Marius Iancu a declarat că deşi rocada din fruntea Guvernului se va face în anul 2023, conform protocolului Coaliţiei, nu este nevoie ca miniştri care au avut o activitate susţinută să fie schimbaţi.
„Noi trebuie să ne vedem de guvernare, să ne vedem de aceste măsuri de sprijin pentru români, trebuie să guvernăm bine, pe jumătatea noastră de Guvern. Sunt convins că, atunci când se va face rocada, preşedintele Marcel Ciolacu va fi un premier foarte bun. Probabil că se vor negocia, din nou, şi ministerele, nu ştiu dacă se vor schimba exact cum sunt acum. Mie mi s-ar părea normal ca anumite ministere conduse de noi, care au avut miniştri buni şi au mers bine, să rămână aşa. De ce să facem o schimbare doar de dragul schimbării. Aşa şi la ei, la PNL. Probabil că unii miniştri, care n-au performat vor pleca. Referitor la postul de la Cameră – asta e o părere a mea – poate să vină Sorin Grindeanu, care este prim-vicepreşedintele partidului. Trebuie să fie cineva din conducerea partidului, cineva care are şi forţă politică, pentru că altfel se destramă lucrurile sau se încearcă să se destrame”, a declarat Iancu.
În ceea ce priveşte strategia PSD la prezidenţiale, Marius Iancu o vede pe Gabriela Firea ca şi candidat al partidului, excluzând susţinerea unei persoane care nu este membru al formaţiunii politice.
„Partidul Social Democrat nu poate să nu aibă un candidat la prezidenţiale. Este un partid mare, este cel mai mare partid cu cel mai bun scor electoral, în momentul de faţă, nu putem să mergem în alianţă şi să susţine alt preşedinte. Aşa cred că s-a pus problema. (…) Ştiu că asta era tradiţia, ca preşedintele partidului să fie şi candidatul la prezidenţiale. Dar, ca să avem şanse, cred că ar trebui să alegem cea mai bună variantă. Nu ştiu, poate să fie chiar şi o femeie. Părerea mea este că dacă, de exemplu, Gabriela Firea ar câştiga Primăria Capitalei şi sunt convins că o câştigă, ar fi omul politic cu cele mai multe voturi în spate. Variantele sunt deschise, mai sunt doi ani şi vedem şi cum vom guverna cu premierul nostru din 2023”, a conchis Marius Iancu.
Sursa: Realitatea de Olt