Consiliul Judeţean Teleorman, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman, organizează, marți, 15 ianuarie 2019, manifestarea cultural-artistică „Eminesciana” dedicată Zilei Culturii Naționale. Evenimentul reprezintă un omagiu adus „poetului nepereche” Mihai Eminescu, de la a cărui naștere se împlinesc 169 de ani.
În deschidere va avea loc vernisajul unei expoziții internaționale de pictură la care participă artiști din Rusia, Turcia, Bulgaria și România. Totodată, va fi lansat proiectul de poezie și grafică ,,eGrafic”, inițiat de Asociația Centro Pro Arte.
În cuprinsul manifestării, scriitorii teleormăneni Stan V.Cristea, Ana Dobre, Nicoleta Milea și Florin Burtan vor aduce în fața publicului noi abordări și interpretări ale operei eminesciene, precum și aspecte biografice privind legătura cu Teleormanul a lui Mihai Eminescu.
La final, artiști ai Centrului Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman vor susține recitaluri de muzică și poezie, inspirate de minunata creație eminesciană.
Evenimentul se va desfășura începând cu ora 15.00, la sala de festivități a Primăriei Municipiului Alexandria.