Începând de astăzi, la Alexandria, intră în vigoare un nou sistem de plată pentru locurile de parcare deja existente. Șoferii vor putea să-și plătească staționarea prin SMS, prin aplicație software sau la parcometru.
Sistemul de taxare a locurilor de parcare se aplică de către salariați ai S.C. PIEȚE ȘI TÂRGURI ALEXANDRIA S.R.L. (SCP), o societate aflată în subordinea primăriei, iar o oră de staționare în parcările publice va costa doi lei, plata fiind făcută de luni până duminică, de la ora 08:00 la 17.00. Sistemul este operaționalizat pentru următoarele locații: strada Constantin Brâncoveanu (tronson Dunării – Cuza Vodă), strada Mihăiță Filipescu (tronson Cuza Vodă – Carpați), strada Carpați (tronson Mihăiță Filipescu – București), strada Independenței (tronson Gheorghe Doja – Alexandru Colfescu, cu excepția parcării din fața Judecătoriei Alexandria), strada Gheorghe Doja (tronson Dunării – Independenței, doar pe partea dreaptă pe sensul de deplasare al străzii cu sens unic). Parcarea unui autovehicul trebuie să fie făcută conform marcajelor.
Pentru fiecare stradă/zonă de parcare, SCP va delimita locuri de parcare gratuită pentru persoane cu handicap (1 loc) și pentru persoanele însărcinate (1 loc). Aceste locuri vor avea însemne distincte pe carosabil și vor fi vopsite în culoarea albastru. De utilizarea gratuită a locurilor de parcare vor beneficia și persoanele desemnate cetățeni de onoare ai Alexandriei și autovehiculelor deținute de următoarele instituții de interes public: Primăria Municipiului Alexandria, Prefectura Județului Teleorman, Consiliul Județean Teleorman, autovehiculelor de intervenție atunci când este necesară rezolvarea unor situații de urgență: Ambulanța, Pompieri, SMURD, Poliție, Jandarmerie, etc.
Trebuie menționat faptul că parcometrele nu au fost montate în urma unor parcări noi construite. Primăria Alexandria a implementat un sistem ”foarte complicat” pentru a descuraja conducătorul auto să-și parcheze mașina în zona centrală a orașului, a instituit parcarea cu plată pentru spațiile deja existente. Cei doi lei pe oră se vor plăti chiar dacă staționarea durează un minut, pentru că aceasta este suma minimă stabilită și votată de consilierii locali.