Bisericoși din fire sau obligați de canoane, unii oameni finanțează cultele și plătesc salariile slujitorilor Domnului, care plâng că au bani puțini, dar, paradoxal, își permit să-și construiască locuințe invers proporționale cu veniturile oficiale. Conform învățăturilor popești, casele celor care transmit învățăturile lui Dumnezeu ar trebui să emane modestie. Numai că, după standardul unora, modestia înseamnă: case cu etaj, camere multe și spațioase, curți cu garduri imense, lucruri pentru care salariul nu le-ar ajunge nici măcar să acopere tăierea ierbii.

În Teleorman, județul în care singura speranță de mai bine a rămas în Dumnezeu, bunăstarea prelaților începe de la întâiul reprezentant al ortodocșilor teleormăneni, după rânduiala ierarhică a Bisericii: Preasfințitul Galaction – episcop al Alexandriei și Teleormanului. Deși este considerat de mulți preoți un trimis al lui Dumnezeu cu reale calități, acesta are și un apetit aparte pentru case grandioase și mașini puternice, lucruri lumești la care aspiră toți muritorii. Iar acum ne referim, în primul rând, la casa episcopală, cu etaj, la care se lucrează de zor. Preasfințitul părinte s-a gândit să îngrădească locul și să introducă în reparații capitale clădirea cu repere istorice, în care ani la rând a plouat în casă, după cum spunea episcopul la un moment dat. Călugărul s-a străduit ani în șir să obțină domeniul pe care l-a luat în custodie mai ceva ca pe o proprietate pe persoană fizică și a proiectat o lucrare impresionantă la reședința eparhială din strada Carpați, nr. 15, Alexandria. Acolo, splendoarea a început cu un gard excesiv de costisitor, al cărui preț corect se ridică la destule mii de euro. Construit după modelul Mănăstirii Lainici, din județul Gorj, gardul reședinței Episcopiei Alexandriei și Teleormanului a generat încă de la început probleme de vizibilitate vecinilor, dar asta a contat mai puțin în ochii celor care și-au văzut proiectul dus la îndeplinire, astfel că doar harul mai ține acum loc de lumina zilei. Și dacă tot are probleme cu mansarda, a venit vremea ca înaltul prelat să pună la punct acoperișul de deasupra capului său, o casă bătrânească, dar frumoasă, în care locuiește de aproximativ 15 ani, alături de măicuțele care îl deservesc. Tot acoperișul clădirii impozante cândva a fost distrus, iar fotografiile fac dovada că doar câteva ziduri mai amintesc de frumosul imobil de odinioară. Întreaga parte de sus a fost restructurată după gustul fin al Preasfinției Sale și nu ne-ar surprinde să admirăm copia vreunei alte structuri de înaltă ținută spre finalul construcțiilor. Că la noi original nu poate fi nici măcar modul în care se obțin sumele pentru grandoarea unor asemenea zidiri, chipurile, cu iz de spiritualitate, dar despre acest ne mai documentăm.

Revenind la clădire, ea datează din anul 1929 și, în cursul vremurilor, a găzduit oameni care au făcut politică, fiind, pe rând, casă de oaspeți a PCR şi sediu al partidelor politice PNL și PNŢD. Mai pe scurt, oamenii Domnului au luat locul oamenilor politici și ne abținem de la o analiză amănunțită în a identifica răul cel mai mic, pentru că, nu-i așa, e necesar să fim milostivi și să facem cum zice popa, nu ce face popa…

 

Articolul precedentAccident rutier în Alexandria, fără victime
Articolul următorTeleorman – Contestațiile au ridicat procentul de promovabilitate la BAC