Comisia juridică a Camerei Deputaților trebuie să prezinte, astăzi, raportul privind solicitarea ridicării imunității deputatului Nelu Tătaru. Solicitarea a fost trimisă de ministrul Justiției, iar partidele mari, PSD și PNL, au declarat că vor vota în favoarea ridicării imunității. Nelu Tătaru este urmărit penal de DNA pentru luare de mită repetată în calitatea sa de medic. În total, este acuzat de 57 de infracțiuni de luare de mită, primind bani și bunuri de la pacienți pentru servicii medicale.

Au apărut noi detalii în cazul fostului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru. Direcția Națională Anticorupție (DNA) a făcut demersuri oficiale pentru a obține aprobarea necesară în vederea desfășurării unei percheziții informatice și domiciliare. Potrivit unor surse, anchetatorii de la Direcția Generală Anticorupție au ore întregi de înregistrări cu fostul șef de la sănătate.

Cererea de ridicare a imunității parlamentare a lui Nelu Tătaru, trimisă de Alina Gorghiu la Camera Deputaților

Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănatatii, este acuzat ca ar fi primit mită sub forma de bani, găini și ouă de la pacienții săi.

Chirurgul a fost urmărit de procurori timp de 3 luni și s-a descoperit că lua șpagă o dată la două zile. După audierile de la DNA, Nelu Tataru, a fost demis din toate funcțiile politice.

„Eu consider, în continuare, că sunt nevinovat. Nu am văzut probe, nu am condiționat și nu am cerut niciodată în actul medical. Las justiția să își facă cercetările și apoi să vedem ce va fi”, a declarat joi Tătaru, la ieșirea de la DNA.

Articolul precedentCANDIDAȚII LA PREZIDENȚIALE, ÎN PELERINAJ LA SFÂNTA PARASCHEVA
Articolul următorMARIAN VANGHELIE, DEZVĂLUIRI BOMBĂ DIN INTERIORUL STATULUI PARALEL. DOCUMENTELE ȘI ÎNREGISTRĂRILE CARE ZDRUNCINĂ DIN TEMELII GAȘCA PENALILOR