Cazul asistentei medicale de la Spitalul Zimnicea, Carmen Vătafu, care a murit după ce i s-a făcut rău în timpul programului de lucru, a fost anchetat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Teleorman. Inspectorii de muncă au verificat respectarea prevederilor legale privind timpul de lucru, respectarea clauzelor contractului individual de muncă, a repausului zilnic și săptămânal precum și a respectării prevederilor Regulamentului Intern. Conform ITM Teleorman, la nivelul Spitalului Orășenesc Zimnicea nu au fost identificate prestând activitate, persoane fără a avea încheiat contract individual de muncă; În ceea ce privește modul de încheiere și modificare a contractelor individuale de muncă, s-au dispus măsuri, pentru ca angajatorul să folosească pentru contractele individuale de muncă și actele adiționale, modelul cadru stabilit prin Ordinul MMFPS nr.1616/2011; În urma verificărilor efectuate pentru respectarea timpului de muncă, s-au desprins următoarele: nu este întotdeauna evidențiată în condicile de prezență ora de începere a activității și cea de sfârșit, chiar și în cazul d-nei C.V., au fost identificate zile în care aceasta nu a semnat în condică, iar în foile de prezență nu avea evidențiată ora de venire și ora de plecare, fiind încălcate astfel prevederile art.58 din Regulamentul aprobat prin Ordinul 870/2004; La nivelul secțiilor verificate a fost identificat faptul că personalul lucrează în ture de 12/12, 12/24, 12/48, deși conform art.15 alin.2 din Regulamentul aprobat prin Ordinul 870/2004, în cadrul Spitalului se poate desfășura activitate și în ture în sistem de 12 ore, cu minim 12 ore libere, cu acordul angajatului, dar numai pe perioade determinate de timp, impuse de asigurarea capacității optime de intervenție și deoarece în perioada verificată, angajații prestau foarte des ture de 12/12, sunt încălcate prevederile art.115 alin.2 din Legea nr.53/2003R – Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia „Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore”. În acest sens, ITM Teleorman, a dispus măsura respectării prevederilor legale. În urma verificărilor efectuate prin sondaj, a rezultat faptul că au fost angajați cărora nu li s-a asigurat repausul săptămânal obligatoriu de 48 de ore consecutive.

În urma controlului, ITM Teleorman a dispus un număr total de 8 măsuri cu termene ferme de intrare în legalitate, au fost aplicate un număr de 2 avertismente și o amendă contravențională în cuantum de 1.500 de lei.

Cât privește încadrarea acestuia ca fiind sau nu accident de muncă, în prezent ITM Teleorman efectuează cercetări pentru stabilirea caracterului evenimentului de către inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Securitate și Sănătate în Muncă.

Articolul precedentȘase chimiști și biologi din Teleorman protestează la București
Articolul următorPMP Teleorman începe o campanie de strângere de semnături pentru eliminarea pensiilor speciale