Seara trecută, la Sala Polivalentă din Alexandria a avut loc finala Cupei României la volei feminin, disputată între CSM Volei Alba Blaj și CSM Târgoviște. După un meci în care ambele echipe au luptat intens pentru victorie, fetele de la Târgoviște fiind susținute de o galerie extrem de implicată, care a acaparat sala, voleibalistele de la Blaj s-au impus și au câștigat Cupa României. A urmat festivitatea de premiere, la care și-a făcut apariția și candidatul PSD pentru alegerile europarlamentare, Augustin Ioan. Acesta, în calitate de viceprimar al Alexandriei oficial, le-a pus fetelor medaliile la gât, în vreme ce șeful Federației de Volei, cel îndreptățit să îndeplinească această sarcină, premiile fiind date din partea federației, s-a mulțumit cu strângerea mâinilor.
Disperarea pesediștilor, care acoperă toate planurile în această campanie: biserica, distracția, sportul, etc. se pare că l-a cuprins și pe Augustin, singurul pesedist cu o imagine bună până în prezent. Poziționarea sa pe ultimele locuri pe lista PSD de la europarlamentare l-a activat și i-a dat un impuls de a se arăta public și de a demonstra că e apt pentru a candida și la Primăria Alexandria, astfel încât Augustin Ioan a început să devină pesedist sadea…