În intervalul 06.05.2019, ora 16:00 – 07.05.2019, ora 24:00, pe râurile din bazinul hidrografic Vedea – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele Argeș, Olt și Teleorman), fenomenele vizate: scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale COTELOR DE ATENȚIE. Deoarece există riscul producerii unor inundații locale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” Teleorman solicită cetățenilor să respecte următoarele recomandări: – curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale; – nu aruncați la întâmplare gunoaiele menajere și resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile/canalele de colectare a apei; – ascultați recomandările autorităților locale și județene privind modul de comportare premergător/pe timpul/după producerea inundațiilor; – urmăriți cu atenție evoluția situației hidrologice din zona dumneavoastră și avertizările autorităților; – în cazul unei situații de urgență reale, solicităm cetățenilor să anunțe imediat evenimentul pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Articolul precedentCSM CSS Alexandria, campioană națională la Under 18
Articolul următorUn bărbat din Videle a fost reținut după ce și-a amenințat soția cu moartea