Dănuț Cristescu, președintele Consiliului Județean Teleorman a lansat un atac la adresa Laurei Codruța Kovesi. Unul plin de erori gramaticale și de fracturi logice. 

Cristescu a ales o fotografie a lui Kovesi cu un tablou al lui Cuza în spate și se întreabă ce părere o avea Cuza despre acuzațiile aduse procurorului, care tocmai se pregătea de o audiere la Bruxelles. Redăm integral conținutul postării nemodificate: ” Hopa! Kovesi e penală! Cicase Laura Codruta Kovesi anunța ca a fost citată la Secția de investigare a infracțiunilor din Justiție, acuzațiile sunt de abuz in serviciu, luare de mita și mărturie mincinoasa. Am văzut ca-i tremura vocea când povestea ca a fost citată, oare de frica? Eu cred totuși, ca exista prezumția de nevinovăție, om vede! Oare ce-o gândi Cuza in tabloul din poza?”

După cum se poate constata, postarea nu conține diacritice, însă e plină de cuvinte inventate și de virgule plasate extrem de prost. În plus, legătura pe care Cristescu o face între Cuza și povestea lui Kovesi ne amintește de faptul că Liviu Dragnea se considera un fel de replică a lui Cuza pe vremuri. Lucru pe care Cristescu pare să îl cunoască și să îl admită indirect, ca orice paznic pe moșia lui Dragnea: în mod agresiv și analfabet.

Articolul precedentALDE Teleorman a propus candidat la europarlamentare
Articolul următorCNI a semnat astăzi contractul de construire a noului stadion din Alexandria