Un accident rutier s-a produs în urmă cu doar câteva minute în comuna Sfințești din Teleorman. ISU Teleorman anunță că este posibil ca doi dintre cei implicați în accident să fie încarcerați. Deocamdată, la fața locului intervin pompierii Detașamentului Roșiorii de Vede, cu o descarcerare, 1 ASAS, 1 SMURD și o ambulanță.

Două victime ale accidentului au fost scoase de cetățeni, până la sosirea forțelor de intervenție, li s-au efectuat manevre de resuscitare de către personalul medical, dar fără rezultat. Cele două victime au decedat, iar autoturismul a ars în totalitate, informează ISU Teleorman.

UPDATE: Potrivit Poliției, este vorba despre un bărbat în vârstă de 84 de ani care, în timp ce conducea un auto pe DJ 504 B, din direcția Drăgănești către Sfințești, din cauze medicale, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a izbit de un cap de pod. Conducătorul auto se afla în autoturism împreună cu soția sa, în vârstă de 79 de ani și au fost scoși de martorii oculari înainte de izbucnirea incendiului, autoturismul arzând în totalitate. Ambele persoane au decedat. În cauză a fost întocmit DP pentru ucidere din culpă, urmând a se propune soluție prin Parchet.

Articolul precedentȘapte ofițeri și subofițeri ai ISU Teleorman au fost înaintați în grad
Articolul următorProtest anunțat la Alexandria: „Protestele în Teleorman trebuie să continue, măcar simbolic”