Astăzi s-a semnat un contract de finanțare la Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Sud Muntenia Târgoviște, prin care orașul Videle va dispune de un sistem de supraveghere video.

Proiectul presupune proiectarea și instalarea unui sistem de supraveghere video în orașul Videle și este realizat prin PNDR 2014-2020, finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de Guvernul României. Valoarea totală a proiectului se ridică la 535.561 lei.

După ce lucrările de montare a camerelor de supraveghere se vor finaliza, toate cartierele orașului Videle ar trebui să devină mai sigure, monitorizarea video fiind una de detaliu și de ansamblu. Dispeceratul care va stoca înregistrările este parte a structurii de specialitate a Primăriei Videle. De supravegherea video vor beneficia cu precădere zonele vulnerabile, precum cele din proximitatea unităților de învățământ, bisericilor, cimitirelor, stadionului sau pieței. Și intrările în oraș vor fi monitorizate video, sistemul având capacitatea de a recunoaște plăcuțele de înmatriculare ale vehiculelor.

Potrivit administrației locale, proiectul are ca obiectiv principal creșterea siguranței în orașul Videle, cu precădere prin faptul că părinții copiilor care frecventează școlile din oraș vor fi mai liniștiți, știind că unitățile de învățământ beneficiază de o astfel de monitorizare.

Articolul precedentProtestul unui singur om a continuat la conacul lui Dragnea: ”We don`t beliviu”
Articolul următorLiberalii vor avea miting la Alexandria… în spațiu privat