4 persoane au fost reținute în urma scandalului ”deșeurilor medicale” aruncate pe câmp. În urmă cu două săptămâni, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că în extravilanul comunei Tătărăștii de Jos au fost găsite abandonate deșeuri medicale.

La fața locului s-au deplasat polițisti din cadrul Serviciului A.E.S.P Teleorman și Secției nr. 11 Poliție Rurală Gălăteni, împreună cu specialiști ai Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R., alături de reprezentanți ai Gărzii de Mediu Teleorman și ai Direcției de Sănătate Publică Teleorman.

Cu acest prilej s-a constatat că, în extravilanul satului Slăvești, în vecinătatea râului Teleorman, într-o groapă cu suprafața de aproximativ 50 metri pătraţi și adâncimea de circa 3 metri erau abandonate deșeuri medicale ambalate în recipiente de colectare (saci, bidoane, cutii de carton/plastic).

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle, privind săvârșirea infracțiunii de “neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activității de colectare, tratare, transport și eliminare a deșeurilor periculoase.

În urma informațiilor strânse, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciului de Investigarea a Criminalităţii Economice şi Serviciului de Investigaţii Criminale Teleorman, sprijiniţi de specialişti din cadrul I.G.P.R. – Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, au pus în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de „neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţii de colectare, tratare, transport şi eliminare a deşeurilor periculoase.

În urma percheziţiilor domiciliare şi a probatoriului administrat, în cauză a fost luată masura reţinerii împotriva unui număr de 4 suspecţi, urmând ca aceştia să fie prezentaţi instanței pentru a dispune în cauză.

Printre persoanele reţinute se află şi Adrian Savu, Şeful Ocolului Silvic din Slaveşti, şi fost consilier PNL.

Articolul precedentAtenție la ”meseriași”! Un tânăr a furat o geantă din locuința la care lucrase
Articolul următorPrimarul PSD din Băbăița, Ion Vlad a fost condamnat definitiv! El își pierde scaunul de dil