În cursul zilei de ieri, pompierii militari teleormăneni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a nu mai puțin de 13 incendii de vegetație uscată, acestea reprezentând un real pericol pentru bunurile materiale ale oamenilor sau viața participanților la trafic pe drumurile publice din apropiere. Din fericire, salvatorii noștri au reușit să reducă pagubele și să stingă incendiile în limitele găsite, fără a fi înregistrate victime omenești. Evenimentele, care au avut loc pe raza localităților Siliștea, Brebina. Bujoreni, Drăgănești Vlașca, Voievoda, Peretu, Plosca, Ciolănești, Izvoarele, Plopii Slăvitești, Islaz, Băneasa și Suhaia, au avut în marea lor majoritate o cauză probabilă cumună, și anume „focul deschis în spații deschise”. ISU Teleorman atrage atenția cetățenilor că, potrivit Hotărârii Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de ardere a resturilor vegetale fără întrunirea condițiilor legale și, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei. Totodată, reamintim faptul că locațiile suprafețelor agricole afectate de incendii sunt înaintate către Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) și Garda de Mediu – Comisariatul Județean Teleorman, pentru luarea măsurilor ce se impun, conform Protocolului de colaborare privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente, încheiat între Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Garda Naţională de Mediu. Pentru evitarea unor consecinţe grave asupra comunităţii, prin pierderi de vieţi omeneşti, importante pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător, recomandăm cetăţenilor să respecte următoarele măsuri preventive privind folosirea focului deschis în cadrul gospodăriilor: – desfăşurarea arderii se va face numai pe timp de zi şi în condiţii meteorologice fără vânt; – colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se va face în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată; – curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri; – arderea se va efectua în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile; – asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii; – supravegherea permanentă a arderii; – stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii; – interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

De reținut! În cazul în care observați producerea unui eveniment care poate pune în pericol viața și bunurile materiale ale cetățenilor, sunați imediat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112! Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, anunță Compartimentul Informare și Relații Publice – Maior Dragomir Gelu.

Articolul precedentPrimăria Alexandria a legalizat abia acum amplasarea corturilor pentru strângere de semnături
Articolul următorAvând în vedere că Dragnea este peste tot, PNL Teleorman are o țintă de 25% la europarlamentare