Mai multe persoane sunt cercetate după ce, spun reprezentanții Poliției Române, în ultimele două luni ar fi pătruns în mai multe cavouri din județele Giurgiu și Teleorman de unde ar fi furat obiecte și bani.

Potrivit IPJ Giurgiu, polițiști fac marți dimineața 6 percheziții la domiciliile mai multor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de profanarea de cadavre sau morminte și furt calificat.

„În cursul lunilor decembrie 2021 – ianuarie 2022 persoanele ar fi pătruns în mai multe cavouri din diverse localități de pe raza judetelor Giurgiu și Teleorman, de unde ar fi sustras obiecte și sume de bani”, anunță polițiștii.

În acțiune sunt angrenați polițiștii de investigații criminale, de ordine și siguranță publică și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Teleorman și Giurgiu.

Sursa: Realitatea de Teleorman

Articolul precedentZiua de astăzi rămâne friguroasă în mare parte a țării
Articolul următorBilanț coronavirus 25 ianuarie. Din nou peste 19.000 de cazuri. Câte decese s-au anunțat oficial