Salariații combinatului au ieşit în stradă pentru nu sunt plătiți, de două luni, şi lucrează în condiții insalubre, fiind expuși infectării cu noul virus.

Este protest de amploare în Turnu Măgurele, județul Teleorman, la fostul Combinat Chimic, denumit acum Donau Chem, după ce parte a colosolui, care asigura locuri de muncă unui oraș intreg, a ajuns proprietatea magnatului Ioan Nicolae.

Oamenii sunt disperați și spun că toate drepturile lor sunt călcate în picioare.

De la 1 noiembrie 2020, nu și-au mai primit salariile, echipamentele de protecție lipsesc, iar condițiile de muncă sunt insalubre. Nu există apă caldă, nu există căldură, iar grupurile sanitare au devenit focar de infecție.

Mai mult decât atât, măsurile de protecție împotriva SARS-CoV-2 sunt ignorate total. Nu există măști, nu există dezinfectant, iar cazurile celor care au fost infectați cu noul virus sunt mușamalizate.

Angajații muncesc în condiții periculoase, cum ar fi scăpările masive de gaze și incendii locale, fără nici un fel de protecție.

Sursa: Realitatea de Teleorman

Articolul precedentIa pastila SRS: Doctorate prin telepatie. Beneficiu? 500.000 de lei pentru George Maior
Articolul următorCoronavirus 1 februarie: 67 de decese şi peste 1.300 de noi infectări cu COVID-19