O anchetă a fost deschisă de poliţiştii din Teleorman după ce pe Facebook a apărut o filmare cu un bărbat şi un adolsescent care se bat.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, Daniela Păşu, a declarat că în altercația de miercuri seara au fost implicaţi un bărbat în vârstă de 65 de ani și un minor în vârstă de 15 ani. Se pare că, pe fondul unor discuții contradictorii, minorul ar fi fost lovit de către bărbat, ar fi ripostat, după care a plecat din parcul unde s-a produs incidentul.

„Polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, deși ambele părți și-au rezervat dreptul de a formula plângere în acest sens. La fața locului s-a deplasat și un echipaj de ambulanță, solicitat în vederea acordării de îngrijiri medicale bărbatului, acesta refuzând transportarea la spital”, a declarat reprezentantul IPJ Teleorman.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii situații de fapt.

Articolul precedent100% TU DECIZI! Mohammad Murad, libanezul care a acaparat litoralul. Primul shaormar al țării a pus ochii pe Primăria Constanța
Articolul următorSenatul a VOTAT noua LEGE A CARANTINEI. Proiectul a suferit schimbări în proporţie de 90%