Polițiștii din Videle au fost sesizați că pe Strada Florilor din localitate a avut loc un accident rutier cu victimă. În baza celor sesizate, la fața locului s-au deplasat polițiștii care au constatat că un tânăr în vârstă de 21 de ani conducea un autoturism pe strada Florilor din Orașul Videle, s-a angajat în depășirea unui autoturism care circula regulamentar în fața acestuia, fără să se asigure, intrând frontal într-un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 67 de ani care circula regulamentar din sens opus.
În momentul impactului, autoturismul a fost proiectat în alte două autoturisme
care erau parcate regulamentar pe trotuar, rezultând avarierea ușoară a acestora.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului
auto care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind
negative. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se propune soluție prin Parchet.

Articolul precedentUn copil în vârstă de 9 ani, din Roșiorii de Vede, lovit de mașină
Articolul următorUSR Teleorman reclamă la CNCD limbajul viceprimarului Alexandriei