Theodor Paleologu a vizitat casa copilăriei lui Noica din Teleorman

70925849_2473327972759464_6384702338451374080_n
Candidatul Theodor Paleologu la alegerile prezidențiale a făcut o scurtă vizită în Teleorman, prilej cu care și-a programat un popas la casa copilăriei lui Constantin Noica, prieten apropiat al lui Alexandru Paleologu, tatăl său.
La marginea Alexandriei se află, ascunsă de o pădurice, casa în care și-a petrecut copilăria filosoful Constantin Noica. Autoritățile locale au ignorat întotdeauna acest obiectiv cultural, însă Theodor Paleologu și-a dorit ca vizita sa în Teleorman să cuprindă și un popas la casa gânditorului, având în vedere că locul cu pricina a fost pe vremuri un punct de referință și pentru regretatul Alexandru Paleologu, prieten apropiat al lui Noica.De altfel, Theodor Paleologu și-a explicat intenția, imediat ce a ajuns în apropierea casei lui Noica:
"Eu am crescut cu Noica în vecinătate, stăteam în Drumul Taberei și a avut un rol foarte important pentru mine. Vreme de câțiva ani, tatăl meu și Constantin Noica s-au văzut în fiecare zi. Tatăl meu a învățat mult de la Noica și au fost legați foarte strâns toată viața. Țin minte că venea la noi acasă și ne vedeam des. El a vrut să facă și o școală la el acasă, și uite că eu am făcut o școală la mine acasă, deci e o idee destul de noiciană într-un sens. Bun, eu am propriile mele poziții, dar Noica a fost un gânditor formidabil. Și uite am venit aici, chiar dacă săraca casă e foarte delabrată, lăsată de izbeliște, nu e formidabilă în sine, dar e păcat de ea. Nu știu, măcar ceva să fie aici, orice să fi fost ar fi fost grozav."
Citește și:
- 12:26 - Astăzi este Sâmbăta Mare. Care sunt tradițiile religioase și datinile legate de ajunul Paștelui?
- 11:30 - Sfânta Lumină de la Ierusalim ajunge sâmbătă seara și în România
- 11:26 - Moment istoric în astronautică: Artemis II a revenit cu succes pe Pământ după cea mai îndepărtată misiune umană din istorie - VIDEO
- 11:18 - Eugen Rădulescu (BNR), verdict dur pentru administrația americană: Cum să nu intuiești închiderea Strâmtorii Ormuz? Nimic nu putea fi mai previzibil
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News










