TERMENUL PENTRU TICHETELE EDUCAȚIONALE, PRELUNGIT PÂNĂ LA 31 OCTOMBRIE 2025

TERMENUL PENTRU TICHETELE EDUCAȚIONALE, PRELUNGIT PÂNĂ LA 31 OCTOMBRIE 2025
Guvernul a decis joi, printr-o ordonanță de urgență, ca tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, destinate preșcolarilor și elevilor dezavantajați, să poată fi utilizate până la 31 octombrie 2025.

Potrivit unui comunicat transmis de Executiv, a fost modificată OUG nr. 83/2023, care reglementează sprijinul educațional oferit copiilor prin tichete sociale electronice, finanțate din fonduri externe nerambursabile.
Actul normativ prevede, prin excepție, că aceste tichete, în valoare de 500 de lei acordați într-o tranșă unică, pot fi folosite pentru achiziția de rechizite necesare anului școlar 2024-2025 până la 31 octombrie 2025, și nu doar până la 31 august, cum era stabilit inițial.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 16:37 - Risc ridicat de avalanșă în masivele montane, la 1.800 de metri altitudine
- 16:35 - Amenzi de peste 6 milioane de lei, date pentru nereguli grave găsite la comercianți din toată țara
- 16:20 - Iranul deschide tranzitul în Strâmtoarea Ormuz pentru navele cu bunuri esențiale
- 16:09 - România, sub presiune financiară uriașă: împrumuturile devin tot mai dificile
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News