Teleorman: Patru indivizi, reţinuţi după ce au intrat peste un bărbat şi i-au spart geamurile casei

Teleorman: Patru indivizi, reţinuţi după ce au intrat peste un bărbat şi i-au spart geamurile casei
Cei patru au fost reţinuţi
Patru indivizi din Turnu Măgurele au fost reţinuţi de poliţişti, după ce au intrat în curtea unui bărbat şi i-au spart geamurile de la casă.
Potrivit poliţiştilor, bărbații cu vârste cuprinse între 25 și 52 de ani, toți din municipiul Turnu Măgurele, ar fi pătruns fără drept în curtea unui bărbat în vârstă de 42 ani din aceeaşi localitat, situată pe strada Ion Creangă, unde cu ajutorul unor obiecte contondente i-ar fi spart acestuia geamurile de la casă și de la o magazie.
Cei patru au fost reţinuţi.
„În urma probatoriului administrat s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violarea de domiciliu și distrugere iar față de cei patru s-a luat măsura reținerii pe o durata de 24 ore, aceştia fiind depuşi în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J Teleorman, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, transmite IPJ Teleorman.
Sursa: Realitatea de Teleorman
Citește și:
- 10:53 - Zeci de mii de polițiști amenință că ies din sistem, după ce Bolojan a anunțat că mărește vârsta de pensionare. Sindicaliștii avertizează că România nu va mai fi protejată
- 10:40 - Un nou ciclon lovește România, vijelii puternice și frig. Când se va îmbunătăți vremea
- 10:38 - Spectacole cosmice pe cer în această primăvară. Când pot fi observate „Luna Roz” și „Luna Albastră”
- 10:36 - Alertă pe Aeroportul Otopeni. Un avion cu peste 200 de pasageri a revenit la sol după ce în cabină s-a simțit miros de ars
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News











