Cinci persoane care furau din morminte din Teleorman au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, în urma percheziţiilor desfăşurate, marţi, de poliţişti.

Potrivit anchetatorilor, bărbaţii, prin forțarea ușilor de acces ale cavourilor, ar fi pătruns în interior, de unde ar fi sustras bunuri.

Ei ar fi săvârșit 24 de astfel de fapte, în cinci localități, din județul Teleorman.

La locuințele persoanelor bănuite, au fost descoperite bijuterii și bani.

Bunurile furate în urma săvârșirii infracțiunilor ar fi fost valorificate în municipiul București.

Cele cinci persoane bănuite au fost prezentate instanței de judecată, care a dispus luarea măsurii arestării preventive față de acestea, pentru 30 de zile.

Reamintim că, la data de 25 ianuarie 2022, polițiștii din cadrul inspectoratelor de poliție județene Teleorman și Giurgiu, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Videle, au efectuat 5 percheziții, în județul Giurgiu și în municipiul București.

În activități, au fost angrenați polițiștii de investigații criminale, de ordine și siguranță publică și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Teleorman și Giurgiu.

Sursa: Realitatea de Teleorman

Articolul precedentBilanț coronavirus 27 ianuarie: 31.683 cazuri și 71 decese
Articolul următorPărintele Zenovie, pus la grea încercare, după ce s-a infectat cu Covid. Alexandra Păcuraru, îndemn la rugăciune – VIDEO