Toți elevii care vor participa la orele de pregătire vor avea măști asigurate gratuit de Ministerul Educației
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean a transmis că toți elevii care vor participa la orele de pregătire vor avea măști asigurate gratuit de Ministerul Educației. În perioada de pregătire vor fi derulate activități cu maxim 10 elevi, care vor purta mască și mănuși, vor sta la distanță minimă de 2 m unul față de altul, iar activitățile vor dura maxim 3 ore pe zi pentru elevii de liceu și 2 ore pe zi pentru cei din gimnaziu. De asemenea, școlile vor fi dotate cu dezinfectant și se va face igienizarea sălii de clasă după finalizarea activității fiecărei grupe.
Mai mult, Direcția de Sănătate Publică se va asigura că vor exista cadre medicale în fiecare școală pe durata pregătirii examenelor, dar și pe durata desfășurării acestora, care să facă triajul epidemiologic și să asigure asistența medicală pe parcursul activităților.
Participarea la activitățile de pregătire nu este obligatorie, iar elevii care prezintă prezintă simptomatologie specifică COVID-19 sau care au în familie membri cu risc nu vor lua parte la sesiunea de pregătire a examenelor, însă pentru aceștia există posibilitatea să participe în sistem online.