PSD se reunește la Vila Lac. Pe agendă, noii șefi la filialele din București și măsurile pentru categoriile vulnerabile

PSD se reunește la Vila Lac. Pe agendă, noii șefi la filialele din București și măsurile pentru categoriile vulnerabile
PSD se reunește de urgență la Vila Lac, într-o ședință cu miză uriașă pentru viitorul guvernării.
PSD se reunește de urgență la Vila Lac, într-o ședință cu miză uriașă pentru viitorul guvernării. Social-democrații discută deschis despre soarta coaliției, prioritățile legislative ale noii sesiuni parlamentare care începe luni și tensiunile interne tot mai vizibile. În joc este inclusiv rămânerea PSD la guvernare, în timp ce conducerea analizează pachetul de solidaritate destinat categoriilor vulnerabile și criza din filialele-cheie ale Capitalei.
PSD va discuta în cadrul ședinței dacă mai rămâne sau nu la guvernare.
Pe agenda ședinței se află prezentarea pachetului de solidaritate, inițiat de ministrul Muncii, Florin Manole, ce include măsuri pentru protejarea categoriilor vulnerabile.
Printre acestea se numără menținerea ajutoarelor punctuale pentru pensionari și majorarea beneficiilor pentru copiii cu dizabilități, în prezent de aproximativ 80 de lei pe lună.
PSD plănuiește majorarea ajutorului lunar pentru pensionari și copiii cu dizabilități, în contextul înghețării acestora de către guvernul Bolojan. Ministrul Muncii a subliniat că social-democrații înțeleg importanța economiilor bugetare, dar și responsabilitatea de a manifesta solidaritate socială și de a sprijini categoriile vulnerabile.
Tot duminică, conducerea PSD urmează să stabilească prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentară și să analizeze situația din cadrul coaliției de guvernare.
Discuțiile vor viza și calendarul asumării răspunderii Guvernului pentru pachetul de reformă a administrației și cel de relansare economică, ambele aflate în prezent în blocaj, precum și stadiul finalizării bugetului pe anul 2026.
De asemenea, Consiliul Politic Național va valida noii președinți interimari ai organizațiilor PSD din sectoarele 2, 4 și 6, după demisiile lui Rodica Nassar, Andrei Trocan și Gabriel Mutu. Propunerile formulate sâmbătă de PSD București, conduse de Daniel Băluță, îi desemnează pe Rareș Hopincă (Sector 2), Alexandru Hazem Kansou (Sector 4) și Adrian Vigheciu (Sector 6) pentru preluarea interimatului acestor funcții.
Conform comunicatului transmis de PSD București, nominalizările vor fi prezentate în cadrul ședinței Consiliului Politic Național pentru validare conform procedurilor statutare.
Citește și:
- 08:08 - Trump s-a răzgândit. Nu mai crește tarifele pentru importuri în SUA la 10% ci majorează cota la 15%
- 07:58 - Marius Budăi anunță scenariul în care PSD va ieși de la guvernare
- 07:44 - Țara europeană care mizează pe forța atomică pentru a opri ambițiile Moscovei
- 07:32 - Atac cu drone și rachete asupra unei uzine strategice din Rusia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News



_e32ebcad9a.webp)







