Dragnea a pierdut conacul de la Alexandria... în declarația de avere

liviu_dragnea_cel_mai_slab_presedinte_psd_44806000
Conacul lui Dragnea de la Alexandria este, dincolo de orice, un simbol al îngenuncherii unui județ de un baron. Terenul pe care e construit conacul se întinde pe mai multe locuri de casă și pe două străzi. De ani întregi, clădirea apare în declarațiile de avere ale familiei Dragnea ca fiind în construcție, deși se vede cu ochiul liber că edificiul e funcțional și presupune mari cheltuieli de întreținere. Mai mari decât ale Secției de Oncologie a Spitalului Județean din Alexandria, de pildă...
În cursul anului 2015, în declarația de avere a baronului de Teleorman apăreau trei imobile: un apartament în Turnu Măgurele, achiziționat în 1997, o parte din Hotelul Turris din Turnu Măgurele, specificând că de când e Bombonica acționar majoritar, el a restituit proprietatea și conacul de la Alexandria, despre care specifică numai câteva elemente reale: că e casă locuit, dobândită în 2004.
În declarația de avere din 2016, însă, conacul nu mai apare în lista proprietăților lui Liviu Dragnea. De vină pentru pierderea conacului și altor proprietăți, ca de pildă terenul din Bușteni, pare a fi divorțul de Bombonica. În mod ciudat, în urma divorțului, Dragnea a rămas din 2016 proprietarul modest al unui apartament în Turnu Măgurele și a unui spațiu comercial, amplasat tot în Turnu Măgurele, conform actului de partaj din 28.06.2015. Cu acest prilej, Dragnea a pierdut și un Land Rover, în declarația de avere pe 2016 el rămânând doar proprietarul unui Skoda Superb, dobândit prin cumpărare în 2006.Comparând declarațiie scrise cu realitatea din teren, trebuie să remarcăm și faptul că nimeni nu a văzut-o pe Bombonica de ani întregi la conacul de la Alexandria, însă mașini de-ale partenerilor politici ai lui Dragnea au fost des reperate în zonă. Mai mult, în cea mai mare parte a timpului, în conacul baronului de Teleorman locuiesc menajerele și paznicii. Că întreținerea unui asemenea edificiu e costisitoare. Mai ales când stăpânii de drept au de condus o țară...
Citește și:
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
- 07:52 - De ce anvelopele All Season nu sunt bune pe zăpadă
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News






_4f88515c25_a3b9209761.webp)




