Direcția pentru Asistență Socială și Protecția Copilului a trecut, nu cu mult timp în urmă, printr-un moment dificil. O parte însemnată a angajaților instituției a fost supusă interogatoriilor și anchetelor, în dosarul devenit celebru în contextul implicării lui Liviu Dragnea. Deși se presupune că, odată cu numeroasele condamnări, instituția a intrat într-o nouă eră, lucrurile par a sta acolo poate chiar mai rău decât înainte. 

Pentru că, dintr-un exces de zel al conducerii, instituția a devenit un fel de Big Brother pentru angajații săi. În acest moment, oriunde te-ai afla în DGASPC Teleorman, întâlnești o cameră de supraveghere. Chiar și la toaletă. Potrivit angajaților, camerele de supraveghere, au fost montate și achiziționate de salariații instituției, în afara prevederilor legale, care presupun cu totul și cu totul alte reguli pentru monitorizarea activității din instituție. În plus, unele camere sunt dotate și cu microfon pentru înregistrarea ambientală.

Pentru a înțelege care e normalitatea în materie de supraveghere a personalului dintr-o instituție, l-am contactat pe comisarul șef Iulian Orbeșteanu de la IPJ Teleorman: „Camerele de supravghere trebuie să fie montate de o societate specializată, care să aibă licență și trebuie să respecte normele cu privire la protecția datelor cu caracter personal. În niciun caz nu este în regulă ca acele camere de supravghere să fie montate în toalete. ”

Cu această ocazie, ne-am interesat dacă DGASPC Teleorman are vreo autorizare pentru a deveni un Big Brother pentru angajați. Am aflat astfel, tot de la IPJ Teleorman că „La Alexandria la Biroul de Ordine Publică, DGASPC are plan de pază umană, nu și de supraveghere video și audio. Autorizarea pentru Sisteme de Pază trebuie să fie dată de Serviciul de Ordine Publică.”

Angajații instituției ne-au mărturisit că se simt agresați de aceste camere de supraveghere, care servesc în general drept dovezi în cadrul Comisiilor de Disciplină. În legătură cu acest fapt, toată lumea din Direcție se plânge că, de când a venit la conducere Florinel Dragomirescu și nevasta, angajații ajung extrem de frecvent în fața Comisiei de Disciplină. Teroarea e starea de spirit care îi definește pe angajați în această perioadă, iar abuzul rămâne, după cum ușor se poate constata, la ordinea zilei…

Articolul precedentLa Alexandria, s-a stabilit comisia care va acorda locuințele din fondul locativ
Articolul următorFestivalul analfabeților la Primăria Alexandria: „patricipanți”, „conotarii” și dezacorduri pe toată linia!