Florea Neda, inculpat în dosarul Teldrum și om de bază în structura mafiotă construită de Dragnea în Teleorman, și-a făcut firmă-satelit pentru a încasa în continuare bani din lucrări publice.
Florea Neda este directorul adjunct al Teldrum și este acum sub lupa DNA, alături de Petre Pitiș într-o problemă delicată: obținerea pe nedrept de fonduri europene. Este vorba despre achiziţionarea de către Tel Drum a unei „staţii mobile de mixturi asfaltice pentru creşterea competitivităţii economice a SC Tel Drum SA”, finanţarea provenind din fonduri europene, achiziţie făcută în 2015. Țineți minte acest an! Ulterior, în 2016, în urma depunerii cererii de rambursare, firma a primit din fonduri europene suma de 4.170.462,5 lei.
În același timp, Florea Neda, împreună cu fiul său, Neda Alexandru Virgil (care locuiește în București) își fac în Teleorman o firmă. Numele ei este Spring Serv Com SA și are ca obiect de activitate activitățile de arhitectură. Firma nu e un mare angajator și nici vreun mare contributor la stat. În anul 2012 avea 6 angajați, iar în 2017, 9.
Acționariatul este format din Florea Neda, fiul său Virgil Alexandru Neda și Mariana Voicu, administratorul firmei VOVALI SRL. Punctul de lucru al societății este Strada Viilor, nr.3, Alexandria. Administratorul Spring Serv Com este o anume contabilă a mai multor firme interesante, și anume Ioan Maria. Cifra de afaceri a societății de familie a lui Neda are variații considerabile în funcție de cât de bine merge treaba pentru Teldrum. De pildă, în anul 2012, societatea avea o cifră de afaceri de 1.655.918 lei, iar în 2017 de 2.617.089 lei. Boom-ul, însă, se petrece (ați ghicit!) în anul 2015, când firma lui Neda are o cifră de afaceri de 5.851.787 lei, adică exact în vremurile în care Teldrum dădea tunul din fonduri europene.