Ministrul valcean Florin Cîţu a transmis, vineri seara, că Guvernarea liberală a câştigat încrederea investitorilor şi a reuşit imposibilul: ratingul României a fost menţinut de Standard & Poor`s.

Victorie! Am reuşit imposibilul. Standard & Poor`s a menţinut ratingul României! Într-un an în care majoritatea ţărilor dezvoltate au suferit tăieri ale ratingului de ţară (Italia a ajuns la ratingul României), noi, guvernarea liberală, am câştigat încrederea investitorilor. Agenţia de rating a apreciat nivelul moderat al datoriei publice şi al datoriei externe, dar şi convingerea că Guvernul care va fi numit după alegerile generale din decembrie anul curent va reduce dezechilibrele fiscale şi va continua să ofere un sprijin fiscal amplu, care să încurajeze redresarea economică în 2021″, a spus Florin Cîţu.

Standard & Poor`s (S&P) a confirmat vineri la „BBB minus /A-3” ratingul României pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală şi a menţinut perspectiva negativă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

România beneficiază de un rating favorabil investiţiilor din partea agenţiilor internaţionale de evaluare financiară.- Ministrul Finanţelor – Florin Cîţu