Mamografii gratuite în Teleorman, în perioada 25-28 octombrie

maografia-fb
Campania "Îţi Oferim o Şansă pentru că Preţuim Viaţa", derulată de clinica Exmed din Alexandria, se află la cea de-a III-a ediţie şi se adresează femeilor cu vârsta de la 45 de ani în sus, obiectivul fiind prevenirea şi tratarea afecţiunilor mamare.
Practic, în perioada 25-28 octombrie, clinica efectuează gratuit mamografii, ecografii, analize de markeri tumorali sau direct puncţia pentru biopsie, fiecare pacientă primeşte rezultatele în aceeaşi zi şi are garanţia confidenţialităţii datelor personale. Campania a ajuns la a treia ediție, dar este prima dată când clinica are parteneriat cu Asociaţia pentru prevenţia şi lupta împotriva cancerului Amazonia şi Avon - şi colaboratori - Smart Medical.În urma selecţiei, femeile vor participa, pe 25 octombrie, la un curs de prevenţie susţinut de Victoria Asanache, trainer navigator de pacienţi, la sediul clinicii din str. Alexandru Ghica, în Alexandria. Pacientele vor fi îndrumate astfel încât să ştie să reacţioneze la un diagnostic sever, vor fi sfătuite şi ajutate să parcurgă etape în cazul depistării unei afecţiuni. Pe 28 octombrie, pacientele vor fi consultate de dr. Sebastian Grădinaru, medic primar chirug oncolog specialist în chirurgia sânului, iar în cazul în care sunt necesare alte investigaţii, organizatorii asigură gratuit analizele de sânge prin intermediul Clinicii Smart Medical.
Citește și:
- 22:31 - Guvernul a adoptat proiectul de buget pe 2026. Salariul minim brut se majorează la 4.325 lei de la 1 iulie
- 21:17 - Iranul amenință cu o criză energetică în regiune după avertismentele lui Trump privind infrastructura electrică
- 20:28 - Rezultate LOTO joi, 12 martie 2026. Numerele extrase la Loto 6/49, Joker și Noroc
- 19:34 - Zelenski își pierde răbdarea: negocierile de pace stagnează, iar tensiunile cu aliații cresc
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News











