Fostul şef al Serviciului de Permise Teleorman, Stelian Lupu, a fost pus de procurorii DNA sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, pentru comiterea a șapte infracțiuni de luare de mită.

În acelaşi dosar, procurorii DNA au dispus măsuri preventive față de alți doi ofițeri de poliție din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Teleorman, după cum urmează:

VELCEA CRISTIAN, ofițer de poliție, la data faptei șef al Compartimentului Permise de Conducere și Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Teleorman, cercetat în stare de arest la domiciliu, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită,

EIB DANIEL CRISTIAN, ofițer de poliție, la data faptelor șef al Compartimentului Înmatriculări Vehicule din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Teleorman cercetat sub control judiciar, în sarcina căruia s-a reținut comiterea a cinci infracțiuni de luare de mită.

Anchetatorii spun că, în perioada 2020 – august 2021, cei trei inculpați  ar fi primit direct sau prin intermediar, de la mai multe persoane, diferite sume de bani și bunuri care nu li se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, dintre care sunt menţionate:

– promovarea unor candidați la proba practică din cadrul examenului pentru obținerea permisului de conducere,

– înmatricularea cu prioritate a unor autoturisme.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații Lupu Stelian și Eib Daniel Cristian trebuie să respecte o serie de obligații, între care:

– să nu părăsească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,

– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,

– să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme

– să nu desfășoare activitățile în exercitarea cărora au săvârșit faptele.

Celor doi inculpați li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

„Inculpaților Velcea Cristian, Lupu Stelian și Eib Daniel Cristian li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane”, transmit procurorii DNA.

Sursa: Realitatea de Teleorman

Articolul precedentBilanț coronavirus 19 noiembrie: numărul de cazuri noi, în scădere. Câte decese au fost anunțate oficial
Articolul următorLudovic Orban iese la atac: se construiește „monstruoasa coaliție” pentru viitorul lui Iohannis – Culisele statului paralel, duminică, ora 21:00