Două persoane au fost rănite, joi seara, într-un accident rutier petrecut în municipiul Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman.

În urma accidentului, două persoane, conștiente și cooperante, au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului. Una dintre ele, un bărbat în vârstă de circa 31 de ani, a fost transportată de un echipaj SAJ Teleorman la UPU Alexandria pentru investigații medicale amănunţite și îngrijiri de specialitate.

„Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și au curățat carosabilul, astfel încât traficul să se desfășoare în condiții de siguranță”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir.

Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.

Sursa: Realitatea de Teleorman

Articolul precedentNoile RESTRICȚII oficiale: „În weekend circulația va fi permisă până la 20, iar la firme/operatori economici până la 18:00”
Articolul următorFlorin Cîţu anunță că elevii vor fi testați non-invaziv, după vacanță