O mamă şi copiii săi, în vârstă de doi şi trei ani, au ajuns la spital, luni, în urma unui accident rutier petrecut pe DJ 503, între localitățile Moșteni și Videle, în judeţul Teleorman.

Autoturismul în care aceştia se aflau s-a răsturnat.

„Pentru gestionarea acestui eveniment, la fața locului au acționat două echipaje de pompieri, cu o mașină de stingere și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj medical SAJ. Victimele, o mamă și doi copii, de 2 și 3 ani, cu contuzii ușoare, au fost preluate de echipajul SMURD, au primit primul ajutor calificat și au fost transportate la UPU Alexandria pentru investigații medicale amănunțite. La spital a ajuns și conducătorul autoturismului, de gen masculin, care acuza dureri la membrul inferior drept”, transmite ISU Teleorman.

Sursa: Realitatea de Teleorman

Articolul precedentVremea 2 mai – Instabilitate, averse și vânt puternic
Articolul următorConstructorul a preluat amplasamentul pentru reabilitarea DN 6 Alexandria-Craiova, tronsonul din judeţul Olt