Astăzi, la Înalta Curte de Casație și Justiție urma să se judece primul termen în apelul formulat cu privire la angajările fictive de la DGASPC Teleorman, dosar în care Dragnea a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare în primă instanță.
Deși la Înalta Curte au fost chemați și câțiva rătăciți să-l susțină pe Liviu Dragnea în lupta lui cu justiția română, liderul PSD nu s-a prezentat, pentru că.. nu are avocați. Apelul în acest dosar a fost formulat atât de inculpați, cât și de către procurorii DNA, care au cerut o pedeapsă mai mare pentru Dragnea. Completul de judecată este compus din cinci judecători, fiind condus de judecătorul Iulian Dragomir.
Pentru că situația e de-a dramatică pentru el, mai ales după rezultatul Referendumului folosit ca monedă de schimb pentru propriile sale interese meschine, Liviu Dragnea n-a avut curajul de a călca astăzi la Înalta Curte. Așa că a cerut amânare, pentru că nu și-a angajat încă avocații. Termenul stabilit de instanță este acum 5 noiembrie. Pe 6 noiembrie, Dragnea are și un nou termen în redeschiderea dosarului Teldrum la Tribunalul Teleorman.