În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au acționat în echipaje mixte, împreună cu jandarmi, militari M.A.P.N. și poliţişti locali pentru impunerea normelor legale, instituite pe perioada stării de urgenţă. Efectivele au fost angrenate în misiuni de menținere a ordinii publice în zona locurilor de carantină, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină și pentru respectarea restricțiilor de circulație impuse.

Astfel, în cursul zilei de ieri, 23 aprilie, 181 de polițiști, 68 de jandarmi, 12 militari și 22 de polițiști locali au verificat modul de respectare a prevederilor ordonanțelor militare, precum și OUG. 1/1999, fiind verificate 107 persoane aflate în izolare, precum și alte peste 800 din perspectiva respectării interdicțiilor impuse. În contextul prezentat au fost verificate în trafic peste 400 de autoturisme. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 84 de sancţiuni contravenţionale persoanelor fizice, valoarea sancțiunilor depășind 200.000 de lei, 69 dintre acestea sancționând nerespectarea prevederilor OM nr. 3/2020.

Reamintim că dispozitivul de ordine și siguranță publică acționează pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.

Articolul precedentO femeie căzută într-un bazin, în localitatea Dracea, nu a mai putut fi salvată de pompieri
Articolul următorNoi decese au fost anunțate în această dimineață. Cea mai tânără persoană avea doar 21 de ani.