După cum am arătat în cursul zilei de ieri, la o fermă avicolă din Drăgănești Vlașca s-au descoperit milioane de ouă contaminate cu Fipronil, o substanță interzisă în Uniunea Europeană.
În urma unui control tematic efectuat în luna noiembrie a anului trecut, la o fermă avicolă din Drăgănești Vlașca s-a descoperit un număr mare de ouă contaminate cu un insecticid interzis. Reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare nu au dat niciun comunicat de presă la momentul acela pentru a avertiza populația cu privire la riscurile presupuse de consumul acestor ouă. Ferma a fost, în schimb, pusă sub sechestru.
Se pare că înainte de efectuarea controlului, a existat posibilitatea ca un număr mare de ouă contaminate să fi ajuns pe piață. Însă despre acest lucru, reprezentanții ANSVSA nu pot face decât presupuneri. Totuși, ei știu sigur că, de la momentul prelevării primelor probe, adică pe 21 noiembrie, până la momentul primirii buletinului de analize, la începutul lui decembrie, au ajuns pe piață și au intrat în consumul uman un număr de 102.480 ouă.
Totul a fost descoperit cumva întâmplător, în cursul unui control tematic al ANSVSA. Potrivit purtătorului de cuvânt al ANSVSA, Rareș Hăbescu, rezultatele analizelor se știau încă din decembrie: „Această fermă nu avea niciun istoric. Și se controlează în cadrul programului toate fermele, dar ordinea lor este dată de o analiză de risc. Istoricul acestei ferme era curat până acum. De asta au și durat mai mult analizele. Au fost 102.480 de ouă contaminate care au ajuns pe piață. Nu avem de unde să știm dacă nu au ajuns pe piață și înainte ouă contaminate.”