Dosarul șpăgii de un milion de euro la Moșteanu ajunge în instanță

Dosarul șpăgii de un milion de euro la Moșteanu ajunge în instanță
Marius Isăilă ar fi încercat să cumpere influența unor înalți oficiali ai statului român
Dosarul șpăgii de un milion de euro pentru Moșteanu ajunge în instanță, la mai puțin de o lună de la reținerea lui Marius Isăilă, fost parlamentar, acuzat de DNA de săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.
Potrivit procurorilor DNA, Marius Isăilă ar fi încercat să cumpere influența unor înalți oficiali ai statului român, în frunte cu Ionuț Moșteanu, care ocupa funcția de ministru al Apărării, pentru a obține contracte cu o instituție aflată în subordinea directă a Armatei.
Este vorba despre compania Romtehnica prin intermediul căreia Isăilă voia să importe un milion de obuze dezasamblate din Kazahstan, pe care să le asambleze și să le reeticheteze într-una dintre fabricile de armament din România. Astfel, obuzele ar fi devenit muniție produsă în UE și putea fi exportată apoi în Bulgaria și, de aici, în Ucraina.
Citește și:
- 12:05 - Armata Română își schimbă strategia după incidentele cu drone
- 12:01 - Stenograme incendiare din ședința PNL. Liberalii sunt împotriva Guvernului Tomac și discută despre anticipate
- 11:57 - Tribunalul Militar a amânat sentința în dosarul „10 August”. Foștii șefi ai Jandarmeriei și-ar putea afla soarta pe 15 iunie
- 10:04 - Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): „În numele ‘stabilității’, guvernarea a condus România spre un eșec structural și sistematic”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News

























