O nouă amânare în procesul diplomelor false obținute de mai mulți teleormăneni cu funcții publice printre care și Dragnea

liviu_dragnea_2_39406000
Un nou termen în procesul diplomelor false obținute de mai mulți teleormăneni cu funcții publice printre care și Liviu Dragnea, a fost stabilit pentru data de 20 noiembrie. Scandalul diplomelor false vizează două universități din Alexandria: Universitatea Alexandru Ghica și Universitatea Europa Ecor. Cele două instituții de învățământ superior nu au deținut niciodată atestate sau autorizații de funcționare, iar Ministerul Educației nu a știut vreodată, cel puțin declarativ, că asta se întâmpla la Alexandria. Se pare că obținerea unui dosar de absolvire era condiționată de suma de 3000 – 3500 de euro, iar în schimbul acestor bani, grupul infracțional organizat acolo reușea să întocmească dosarul solicitat, fără ca solicitantul să participe la vreun curs sau la vreun examen și chiar fără ca acesta să aștepte trei ani, pentru a obține diploma. Printre cei care și-au cumpărat astfel diplomele se numără foști parlamentari, miniștri, primari și funcționari publici din judetul Teleorman. De notorietate în dosar sunt numele lui Liviu Dragnea, cel al fostei lui soții și al fostului adjunct al IPJ Teleorman, Emil Stănimir. După mai mulți ani de cercetări, ofițerii din cadrul Departamentului pentru Combaterea Infracțiunilor Economice au finalizat cazul și 159 de persoane ar putea rămâne fără diplomele de licență (vezi lista).
Informații generale Nr. unic (nr. format vechi) : 24711/4/2018 Data inregistrarii 02.10.2018 Data ultimei modificari: 24.10.2018 Sectie: .... Materie: Penal Obiect: desființare înscrisuri (art.315 lit. d NCPP) art. 549 ind 1 CPP Stadiu procesual: Fond
NumeCalitate parteDobronăuțeanu Mina SilviuIntimatDencu Liviu DănuțIntimatVătăman Mihaela CristinaIntimatVătăman Marian PetrișorIntimatPîrvuțoiu IonIntimatTălpeanu(Preda) Luminița DianaIntimatRoșu Flaviu Daniel - decedatIntimatLeșeanu (Vlad) DanielaIntimatBurcea (Panduru) Violeta ClaudiaIntimatDragnea (Iftimie) MioaraIntimatZamfirescu LiviuIntimatGhinea (Popa) VeronicaIntimatȘtefan ConstantinIntimatDumitru ReluIntimatMuzgoci (Stoica) Ionela OtiliaIntimatTrincă (Teodorescu) CristianaIntimatNegrilă IonelaIntimatZalana (Mardale) MarioiaraIntimatBaloi (Oana) ClaudiaIntimatAlcea Ana MariaIntimatPurcărea (Ghimfus) RodicaIntimatTiu (Tatu) Mihaela AdrianaIntimatPopescu Dănuț FlorinIntimatNiculae GabrielIntimatStoica Florin BogdanIntimatVintilă Mirela FlorinaIntimatRusu (Radu) LilianaIntimatSîrbu Irinel TiberiuIntimatRadu Mihail DănuțIntimatGirdoc (Nicolae) Ema MihaelaIntimatNedelea MagnoliaIntimatNenu (Petrache) SuzanaIntimatPîrvan CristeaIntimatIancu (Beiu) FlorinaIntimatSelea DanielaIntimatVlad (Schiopu) Sofica LuminitaIntimatMateescu (Pisică) OnitaIntimatPomojnicu (Ghita) Roxana ValentinaIntimatTălpeanu Claudiu ViorelIntimatPopa (Stefan) FlorentinaIntimatZorilă MădălinaIntimatProdan Marian - DragoșIntimatPrecup (Ciucă) IulianaIntimatNeacșu NicuIntimatPreda Cătălin IonuțIntimatStreinu MariusIntimatPopescu Florentin - CristianIntimatDiu (Tudorache) DanielaIntimatSave NeluIntimatȘtefan (Dovleac) VeronicaIntimatLupescu (Ciobanu) Ancuța-CorinaIntimatCange VergilIntimatCăldură AdrianIntimatJoița Daniel-NicolaeIntimatGrădinaru Elena-LusianaIntimatGoșu VasileIntimatPetre IonIntimatIoniță DanielIntimatMunteanu IuliaIntimatDumitrache (Vieru) MihaelaIntimatComan PetreIntimatGrecea FlorinIntimatAnton IonIntimatDascălu SilviaIntimatDinescu (Enache) RoxanaIntimatȚuțuian FlorentinaIntimatȚuțuian (fostă Cernat) IrinaIntimatCiripan IonIntimatMurgu IoanIntimatGhiță ȘtefanIntimatVasile VioricaIntimatAlexe MarianIntimatPopa Marius VasileIntimatPăun GheorgheIntimatIoniță AdrianIntimatComârzan Valentin EugenIntimatBarac Florinel CristinelIntimatCătănea SabinaIntimatCostache MariusIntimatGheorghe SabinaIntimatNae IonIntimatStoica (Mărșanu) NicoletaIntimatMorcoașe ConstantinIntimatSandu NăstaseIntimatSămpăleanu Colin-AndreiIntimatAnghel (Pană) FlorentinaIntimatManu Cristinela DanielaIntimatLungu (Enache) Paula MariaIntimatDamian VictorIntimatFeraru Mircea FlorianIntimatIvănoiu NicolaeIntimatApostol (Urdeș) MarianaIntimatVoica (Osiac) MarinaIntimatLipoveanu (Diu) MihaelaIntimatPăun (Costache) VioricaIntimatTeodorescu CosticăIntimatConstantin Ion-ValeriuIntimatPascale (Kristiansen) Ana MariaIntimatSandu NeculaiIntimatPloscaru AlexandruIntimatArghir Cornel - DumitruIntimatMutulescu Flaviu GheorgheIntimatTănase (Jicman) Florica DenisaIntimatCercel LauraIntimatCălin IonuțIntimatNuță (Voinea) AnișoaraIntimatTucănă IonelIntimatEne Letiția-AlinaIntimatDobre (fostă Toader) MariaIntimatGrasa MinutaIntimatPomîrleanu Silviu-CătălinIntimatStochiceanu (Romanu) PatrițaIntimatNegreanu (Tabacu) Adela-NicoletaIntimatManole (Ciobanu) CristinaIntimatCreștin VasileIntimatVasile (fostă Ungureanu) ElenaIntimatStudencu (Matei) Roxana FloricaIntimatMutulescu (fostă Morcoașe) ZînaIntimatCrestin IoanIntimatMișu StereIntimatStănimir Emil FlorianIntimatStanciu MarianIntimatIvan D. Ion ClaudiuIntimatAlmăjanu DanielIntimatNicolae CristianIntimatManta GheorgheIntimatCălinescu MihaiIntimatChirigiu IonIntimatNicula MariusIntimatPopazu Florin GabrielIntimatRodina Ion SorinIntimatChiriță FlorinIntimatZorilă IonIntimatRoșu Gil NeluIntimatAnton Costel AdrianIntimatIoțu Cristel - VasileIntimatVătăman (Delcea) MarianaIntimatMocanu GeorgetaIntimatPapadopol Sorin - ClaudiuIntimatPârvu Mihai - ValentinIntimatDragnea Nicolae - LiviuIntimatCopil FlorianIntimatPetre Marian IonelIntimatUNIVERSITATEA ECOLOGICĂ BUCUREȘTIIntimatUNIVERSITATEA DE VEST TIMIȘOARAIntimatUNIVERSITATEA HYPERION BUCUREȘTIIntimatUNIVERSITATEA PITEȘTIIntimatPopescu MariaIntimatUngureanu Elena-AlinaIntimatGăină (Călușaru ) MarianaIntimatBoboc (Grigoriță) Ionela-JenicaIntimatNicolae CristianIntimatSămpăleanu Colin-Andrei - prin afișare la ușa instanțeiIntimatPopescu Maria - prin afișare la ușa instanțeiIntimatDascălu Silvia - - prin afișare la ușa instanțeiIntimatDumitrache (Vieru) Mihaela- prin afișare la ușa instanțeiIntimatNiculae Gabriel- prin afișare la ușa instanțeiIntimatMurgu Ioan- prin afișare la ușa instanțeiIntimatIoțu Cristel - Vasile- prin afișare la ușa instanțeiIntimat
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News


























