Cinci companii au câștigat anul acesta contractul pentru livrarea produselor aferente programului „Cornul și Laptele” în Teleorman. Una dintre ele este acuzată chiar că ar fi livrat un corn cu o lamă de ras în interior cu mai mulți ani în urmă. 

Din asocierea Agrosemcu, Logistic Media Pop Art și Dobre&fiii a rezultat un contract pe zona Turnu Măgurele în valoare de 1.608.696 lei. Din asocierea Logistic Media Pop Art și Libro Events a rezultat un contract pentru furnizarea de fructe pe zona 3 a orașului Turnu Măgurele, în valoare de 685.584 lei, dar și unul de furnizare fructe pentru Zimnicea, în valoare de 550.340 lei. Societatea Simultan SRL a câștigat un contract de 1508288 lei pentru furnizarea de corn și lapte în Turnu Măgurele și unul de 1210748 lei în Zimnicea.

Logistic Media Pop Art și Simultan SRL au fost implicate în variate scandaluri la nivel național. De pildă, în anul 2012, proprietarul firmei Logistic Media Pop Art, era penalizat pe altă firmă, cu cea mai mare amendă a acelui an (30.000 lei) pentru că livrase mere înghețate cu mașini fără numere de înmatriculare. Mai târziu, în 2015, firma Logistic Media Pop Art era acuzată că ar fi livrat cel puțin un corn cu o lamă de ras în interior, rănind un copil.

Firma Simultan SRL se confrunta în 2013 cu scandalul laptelui toxic. Practic, o primărie din București refuza un lot de lactate provenite de la această companie, pentru că un laborator extern constatase o cantitate îngrijorător de mare de aflatoxină în produsele livrate de ei.

Articolul precedentFosta soție a lui Dragnea, maestră în Theta Healing
Articolul următorLa început de an școlar și tu poți aduce un zâmbet unor copii