Polițiștii din județul Constanța au avut parte de un început de zi cel puțin șocant, Aceștia au descoperit în această dimineață, în urma unei sesizări, un bărbat care își ducea tatăl mort, într-un vehicul improvizat dintr-un cărucior și un tomberon, pentru a-l îngropa la cimitir. 

„Astăzi, în jurul orei 06.10, polițiști din cadrul Poliției orașului Murfatlar au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat, de 44 de ani ar transporta la cimitir, cu ajutorul unui căruț metalic, cadavrul tatălui său, cu intenția de a-l înhuma.

Deplasați la fața locului, polițiștii l-au identificat pe bărbatul în cauză, care a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare, unde a rămas internat”, spun oficialitățile.

În cauză, polițiștii din cadrul Poliției orașului Murfatlar au deschis un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentIulian Leca, despre interviul cu procurorul Negulescu: „Lumea va reuși să înțeleagă ce nu a înțeles în ultimii 14 ani”
Articolul următorRegulile pentru deschiderea școlilor în 14 septembrie, publicate de Ministerul Sănătății