Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Teleorman, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat, la data de 17 aprilie a.c., 10 percheziții domiciliare, la persoane bănuite de trafic de droguri și constituirea unui grup infracțional. Au fost puse în executare 11 mandate de aducere. În urma perchezițiilor, au fost ridicate obiecte specifice traficului și consumului ilicit de droguri, respectiv mini-cântare de precizie și grindere, diferite cantități de cannabis și hașiș, dar și suma de 3.780 de lei. Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada decembrie 2018 – aprilie 2019, persoanele în cauză ar fi comercializat cannabis și hașiș, contra unor diferite sume de bani, mai multor persoane interesate, de pe raza județului Teleorman. Doi bărbați au fost reținuți de către procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T.-B.T. Teleorman pentru 24 de ore, fiind acuzați de comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc. Ulterior, Tribunalul Teleorman a dispus arestarea preventivă a celor doi. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzii de Operațiuni Speciale Teleorman, iar la activități au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Teleorman și jandarmi.

Articolul precedentUn bărbat din Teleorman, reținut pentru că a încălcat ordinul de protecție
Articolul următorCuriosul caz al cafelelor de la Primăria Zimnicea