Un bărbat şi concubina sa au fost reținuţi pentru că au încercat să mituiască un polițist cu suma de 2.000 de lei, după ce i-a interceptat cu aparatul radar circulând peste limita legală.

Cei doi au fost prinşi în flagrant, după sesizarea poliţistului. Flagrantul a fost organizat de polițiștii anticorupție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Teleorman, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.

„În fapt, un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Teleorman – Serviciul Rutier a sesizat D.G.A. – S.J.A. Teleorman cu privire la faptul că o persoană pe care a depistat-o conducând un autovehicul cu viteză peste limita legală și neclarități privind dreptul de a conduce, i-a oferit suma de 2.000 lei pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, respectiv pentru a nu întocmi actele de constatare ce se impuneau în cauză. În autoturism se afla și concubina acestuia, împreună cu care a încercat să îl mituiască pe polițist”, se arată într-un comunicat remis de DGA Teleorman.

După constatarea în flagrant a infracțiunii, față de cele două persoane s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, fiind luată măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 de ore.

Sursa: Realitatea de Teleorman

Articolul precedentCertificatul de vaccinare, lansat în România pe 1 iulie
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Oamenii statului paralel, paznici la retrocedări