Trei parlamentari teleormăneni au votat Legea Recursului Compensatoriu

50001268_1272212372919308_3116365284282204160_n
Eliberarea a peste 14.000 de deținuți în baza Legii Recursului Compensatoriu a dus la consecințe foarte grave la nivel național. Parlamentarii Violeta Răduț, Ică Florică Calotă și Valentin Boboc sunt oamenii din Teleorman care au susținut trecerea legii.
Tineri uciși, bătrâni bătuți cu bestialitate, fete violate. Iată, pe scurt, consecințele unui vot desfășurat în Parlamentul României. Se întâmpla pe 9 mai 2017, în Camera Deputaților, când s-a adoptat Legea Recursului Compensatoriu, prin intermediul căreia peste 14.000 de deținuți au fost eliberați înainte de vreme.Sute de deținuți din cei eliberați în baza Legii Recursului Compensatoriu au recidivat. Fură, ucid, violează. Și datorăm toate astea parlamentarilor noștri. Fiecare are parlamentarii lui, dar, noi, teleormănenii, îi avem pe aceștia trei: Violeta Răduț, Florică Ică Calotă și Valentin Boboc. Doi sunt pesediști, unul vine din vechiul PNL și s-a așezat pe lângă putere, sub umbrela ALDE. Toți trei au mâinile pătate. Și nu neapărat de lege, cât de sângele vărsat până azi. Și de cel care urmează să se verse.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:53 - Daniel Zamfir cere renunțarea la ROBOR după amenda uriașă primită de bănci
- 18:41 - Alertă în Topalu! Intervenție de urgență după ce o persoană ar fi dispărut în lac
- 16:02 - Programul negocierilor lui Eugen Tomac pentru formarea noului guvern. Întâlniri decisive cu PNL, USR și PSD
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News














