Miron Mitrea spune că ministrul Virgil Popescu sprijină specula din domeniul Energiei.

„Criza energetică a plecat din cauza politicii energetice greșite pe care Bruxelles-ul a pornit-o. Orice măsură se ia, oricât de bine o gândești tu, trebuie să analizezi efectele sale. Nu cred că din rea-voință, ci din inconștiență, cum s-a produs cu acest Green Deal.

Această creștere a dat posibilitatea speculantilor să o folosească. Specula nu e nepărat ilegală. Ea poate fi și legală. Acest tip de speculă în care cumpăr producție pe viitor și plătesc acum – este ca atunci când cel care negociază cu vânzătorul poate obține un venit mai mare dacă e mai deștept decât vânzătorul sau dacă e mâna în mâna cu acesta. Există și speculă ilegală.

Este evident că ministrul Energiei sprijină această speculă pentru că nu a luat nicio măsură. Pot să bănuiesc și de ce o sprijină. Bănuiesc de ce Virgil Popescu, care este omul de  neatins în toate guvernele, de ce sprijină această speculă…”, a afirmat analistul politic, duminică seară, în emisiunea „Culisele Puterii”, de la Realitatea PLUS.

Analistul politic a continuat: „Ministrul Energiei, care a fost în 3 guverne ministrul Energiei, care a anulat ordonața de plafonare și care nu a luat nicio măsură de reglementare (…) e evident că rămâne în funcție pentru că e sprijinit de cineva, de o entitate care nu e neapărat numai în România. Un prim-ministru, la un sfert de presiunea care e pe el, ar fi trebuit să renunțe la ministru…”.

„De ce face Virgil Popescu așa? Pentru că poate. Politica este despre putere”, a mai transmis Mitrea.

Referitor la situația de la ANRE și la declarațiile făcute recent de Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, Miron Mitrea a mărturisit că îi este foarte greu să comenteze subiecte economice la care acesta „nu se pricepe”: „E greu să comentezi niște enormități pe care le spune. Pot să spun de ce le spune. El speră să prindă un post bun la următoarea rocadă. În PNL sunt niște oameni de la nivelul 2 și 3 care sunt nefericiți de raportul de forțe cu PSD. Rareș Bogdan speră că dacă va fi foarte agresiv, va primi sprijin pentru o funcție importantă în partid. El vrea să devină viceprim-ministru în guvernul Ciolacu și de asta face ce face. El crede că reprezintă o aripă. Poate o reprezintă sau nu, nu am de unde să știu. O aripă în politică stă în staptele tău cât au ei chef să stea. Un sfat prietenesc pentru Rareș Bogdan e: Rareș, ai grijă cu aripa din spate că dacă se întâmplă ceva cel care stă în față intră în colizieiune”. 

Despre acuzația făcută sâmbătă, la Realitatea PLUS, de Rareș Bogdan, potrivit căreia mărirea pensiilor ar trebui făcută cu 16% și nu cu 10%, așa cum a propus ministrul Budăi, și acuzațiile că România, pe vremea lui Câciu, se împrumută mai scump decât pe vremea lui Cîțu, Miron Mitrea a afirmat: „Nu ne împrumutăm cel mai scump, ci cu cea mai amre dobândă. Revenind la Rareș Bogdan, este un politician populist într-un partid și dreapta. Există și asta. Nu e despre al-l judeca, ci a vedea dacă reușește sau nu să ia puterea”.

Articolul precedentTransport agabaritic duminică seară
Articolul următorBobby Păunescu: Șeful Autorității Electorale din România a semnat o colaborare cu Rusia și nimeni n-a întrebat nimic