Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a lansat joi un atac extrem de dur la adresa fostului premier Victor Ponta, pe care l-a acuzat că și-a creat un „brand de trădător” și că, din această cauză, nu mai poate avea pretenția de a purta discuții cu social-democrații.
„Când vorbim de Victor Ponta, pot să spun următorul lucru. Când ai, aşa, un brand de trădător şi ţi-ai făcut acest brand, e greu să mai vii şi să mai ai discuţii cu cineva din PSD. Mai mult de atâta, nu vreau să comentez, legat de Victor Ponta şi de zicerile lui Victor Ponta”, a declarat Grindeanu.
Declarația vine într-un context politic tensionat, în care fostul lider PSD, Victor Ponta, a făcut mai multe afirmații critice în spațiul public. Grindeanu a preferat să nu intre în detalii, dar mesajul transmis a fost clar: Ponta nu mai are credibilitate în partid.
Tot în cadrul declarațiilor de joi, Sorin Grindeanu a comentat și poziția exprimată recent de primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. Acesta și-a exprimat deschis opiniile critice față de unele decizii ale conducerii partidului.
„Dacă vrem să fim membri ai unui partid, trebuie să respectăm şi restul membrilor, chiar dacă avem alte puncte de vedere. Majoritatea covârşitoare a colegilor mei din Consiliul Politic Naţional au hotărât un lucru, poate să ne placă sau nu. Dar dacă vrei să fii parte a unei organizaţii, trebuie să ai şi drepturi, dar şi un anumit soi de responsabilitate”, a precizat Grindeanu.
Liderul social-democrat a adăugat că votul exprimat de colegi în Consiliul Politic Național a fost un răspuns clar la „zicerile domnului Toma”, pe care l-a caracterizat ca fiind un primar vocal, dar apreciat în interiorul partidului. Cu toate acestea, Grindeanu a insistat asupra ideii că „majoritatea decide”, dând exemplul alegerilor recente din România: „Chiar şi duminică asta, o majoritate mare de români a decis un preşedinte. Şi-l respectăm pe acest preşedinte”.
În final, Sorin Grindeanu a subliniat că toate deciziile importante privind direcția viitoare a PSD se vor lua în cadrul partidului și vor fi discutate deschis la viitorul congres.
„Toate lucrurile care vin de aici, din organizarea internă a PSD-ului, din cum ne vă ducem în perioada următoare, cum vom gestiona treburile interne, le vom hotărî împreună în interiorul PSD-ului. Cert e că vom avea un congres unde lumea este liberă să-şi spună toate ideile, să le supună votului colegilor. Aşa funcţionează un partid politic şi aşa trebuie să funcţioneze, dacă vrei să fii parte din acel partid politic”, a declarat Grindeanu, lăsând de înțeles că deschiderea la dezbatere există, dar trebuie respectat cadrul intern.
Sursa: Newsinn