Dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman s-a încheiat. După ani în care s-au judecat și rejudecat faptele din procesul în care două angajate luau bani de la stat și lucrau la PSD Teleorman, judecătorii au dat, ieri, soluția. Pe lângă liderul PSD – Liviu Dragnea, condamnat definitiv la trei ani și jumătate de închisoare (încarcerat la Penitenciarul Rahova), și ceilalți inculați din dosar și-au primit sentința. Fosta şefă a DGASPC Teleorman – Floarea Alesu a fost condamnată la trei ani şi şapte luni de închisoare cu executare. Olguța Șefu, fost director executiv adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual și a primit achitare pentru abuz în serviciu, Valentina Marica a fost achitată pentru abuz în serviciu, Constantin Balaban a fost condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual, Gheorghe Nicușor a fost condamnat la 3 luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual și achitat pentru abuz în serviciu, Adriana Botorogeanu a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare, Stoica Anisa a fost condamnată la 1 an cu suspendare pentru fals intelectual și abuz în serviciu, Rodica Miloș și Ionel Marineci au primit condamnare la 3 ani de închisoare cu suspendare, iar Bombonica Prodana, fosta soție a lui Liviu Dragnea – achitată complet.

Articolul precedentMișcarea legionară în judeţul Teleorman: septembrie 1940 – ianuarie 1941
Articolul următorPrimăria Alexandria cheltuie 40.000 de euro pentru garduri