Copiii din Alexandria își petrec o parte din vacanța de vară la Muzeul Județean, acolo unde învață să confecționeze diverse obiecte decorative, îndrumați de specialiștii instituției, în cadrul școlii de vară. Timp de o săptămână, cei mici își pot face noi prieteni și pot deprinde arta lucrului manual într-un cadru relaxant.

Muzeul Județean Teleorman desfășoară, în această perioadă, a 6-a ediție a proiectului educațional „Școala de vară”. Timp de șase zile, elevii din Teleorman vor învăța să confecționeze diverse articole decorative, chiar de la specialiștii instituției. În primul atelier din cadrul Școlii de vară, cei mici au realizat primul lor goblen.

Școala de vară organizată de Muzeul Județean Teleorman se bucură de interes din partea elevilor. Copiii sunt bucuroși că pot învăța lucruri noi și mai puțin obișnuite pentru generația lor.

Cei care s-au înscris la Școala de vară de la Muzeu vor mai învăța, zilele următoare, să confecționeze coroane, plăci de mozaic, cutii pentru bijuterii sau stegulețe tricolore.

Articolul precedentCât costă învățământul „gratuit” la început de an școlar?
Articolul următorCrește numărul incendiilor de vegetație uscată